Ambasada Americii la București a sărbătorit în avans Ziua Independenței, iar de la recepția oferită nu aveau cum să lipsească cei mai importanți oameni politici români, președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.
La București, ziua de 4 iulie a fost sărbătorită încă de miercuri seară, pe 28 iunie, motiv pentru care șeful statului, actualul prim-ministru, predecesorul acestuia, Nicolae Ciucă, și multe alte personalități politice s-au strâns la Ambasadă.
Acolo unde gazdă a fost ambasadoarea Americii, Kathleen Kavalec. Cu toate că ploaia a curs mărunt încă de la începutul recepției, niciunul dintre oaspeți n-a părut să fie încurcat de vremea capricioasă. Și s-au descurcat cum au putut! În timp ce Klaus Iohannis a stat la adăpostul unei umbrele care-l ”urmărea” pretutindeni, Marcel Ciolacu și-a ținut singur umbrela. Discret, premierul a refuzat să uzeze de protocol și s-a alăturat discursurilor oficiale din partea autorităților române.
”Acum 247 de ani, reprezentanții a 13 colonii din America au aprobat Declarația de Independență, prin care și-au afirmat dorința de libertate și încrederea în valorile democratice.
Atunci s-a afirmat clar faptul că toți oamenii sunt creați egali și că fiecare persoană are dreptul la viață, libertate și căutarea fericirii. Vedem astăzi cât de importante sunt aceste principii, când la frontierele noastre oameni ca și noi se luptă pentru a le păstra, sub amenințarea unui agresiuni cinice și ilegale, declanșate de Federația Rusă împotriva unui stat independent, Ucraina. Acestea sunt noile realități la care trebuie să oferim răspunsuri comune și responsabile”, a declarat Marcel Ciolacu la recepţia de miercuri.
De cealaltă parte, ambasadoarea SUA în România a ținut să sublinieze că ”Sunt încântată să mă aflu din nou în București, după 15 ani, pentru a participa la o nouă sărbătoare a Zilei Independenței alături de prietenii noștri români, care ne împărtășesc dragostea pentru libertate, respectul pentru demnitate umană și diversitate și angajamentul nostru pentru pace și securitate.
România și Statele Unite doresc să construiască societăți democratice, mai inclusive și mai prospere, în care popoarele noastre – și copiii noștri, și copiii lor – să poată înflori și să aibă succes”.
De altfel, Kathleen Kavalec a mulțumit la finalul discursului său ”pentru că sunteți alături de noi, în această seară. Avem atât de multe de sărbătorit în relațiile dintre Statele Unite și România. Sper sincer că vă veți bucura, chiar și doar pentru o seară, de gustul marelui meu stat natal, California”.